Noaptea de Sântandrei – 29 – 30 Noiembrie

        După ora 18⁰⁰ din data de 29 Noiembrie începe noaptea magică a Sfântului Andrei, noapte în care hotarele dintre lumi se subțiază permițând atât entităților de lumină cât și a celor întunecate să călătorească nestingherite.

Sfântul Andrei ocrotitorul Românilor

        Conform Evangheliei și Sfintei Tradiții Sfântul Apostol Andrei a propovăduit cunoașterea creștinească în zona Dobrogei și a Mării Negre. El și-a început apostolia fiind cel întâi chemat, frate fiind cu Simon Petru.  Originar din Betsaida, localitate situată pe malul Mării Galiei , provenind dintr-un neam de pescari. Cei doi frați au fost mai întâi ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul ascultând cu dragoste sporită predicile acestuia despre Hristos din Deșertul Iordanului. Sfântul Andrei a fost și martor la Botezul Domnului și se spune că în a doua zi de după Botez  Sfântul Ioan Bot   ezătorul stătea pe malul Iordanului cu doi dintre cei mai dragi ucenici ai lui Sfântul Andrei și Ioan cărora le propovăduia despre Hristos. Aceștia au alergat apoi către Messia din dorința de a-l cunoaște. L-au găsit iar Mântuitorul i-a întrebat ”Ce căutați?” iar ei eu răspuns ”Învățătoru-le, unde locuiești” iar El a răspuns ” Veniți și veți vedea.” și astfel au rămas pentru prima oară cu El. (Ioan 1, 37-39)

        Chemarea Sfântului Andrei a avut loc mai târziu însă, eveniment relatat în Evanghelia lui Matei și Marcu: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galilei, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, caci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20 și Marcu 1, 16-18).

        Apoi sfintele Evanghelii mai pomenesc de Sfântul Andrei doar de două ori:la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galilei, când el a înștiințat pe Mântuitorul ca acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești (Ioan 6, 8-9), iar a doua oară,   după  învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, au înștiințat pe Domnul că niște elini (greci), veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Peștelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22).
În  urma  poruncii   Domnului,  de a  vesti  Evanghelia  la toate neamurile, după pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii din anul 30, Sfinții Apostoli și apoi ucenicii lor, au început să predice noua învățătură adusa în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiției și celor scrise de unii istorici și teologi din primele veacuri   creștine,   Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în  teritoriul   dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub  numele de Scythia (Sciția), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat în Asia Mica, de unde s-a îndreptat spre teritoriile amintite de la Dunăre și Marea   Neagră. Trebuie să notăm că în aceste teritorii, locuite de geto-daci, prin secolele VII-VI î. Hr. s-au așezat coloniști greci, care au întemeiat cunoscutele cetăți de pe țărmul apusean al Mării Negre: Tyras (Cetatea Alba), Histria (Istria), Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) și altele. Spre sfârșitul secolului al IV-lea i. Hr. s-au așezat aici triburi de sciți, populație nomadă de origine iraniană, care au fost  asimilați cu timpul de autohtoni; ei au dat însa teritoriului respectiv  numele de „Sciția”  (Scythia).  Mai târziu, teritoriile de pe țărmul apusean al Mării Negre, până înspre gurile Bugului, au făcut parte  din statul geto-dac condus de regele Burebista (sec. I, i. Hr.), dar în  anul 28 cetățile grecești de aici  au acceptat protectoratul statului  roman.

În anul 46 d. Hr., întreg teritoriul dintre Dunăre și Marea  Neagra a fost cucerit de romani și anexat la provincia Moesia Inferior (Bulgaria răsăriteană de azi), iar în anul 297, în timpul împăratului roman Dioclețian, a devenit provincie aparte, sub numele de Scythia Minor (Sciția Mica).

Anexarea acestui teritoriu – inclusiv a cetăților grecești pomenite mai sus -, în cultura și formele de viață grecești și apoi romane, a oferit condiții prielnice pentru predica Sfântului Apostol Andrei. Așa cum arătăm mai sus, tradiția despre predica sa în Sciția apare în câteva lucrări scrise în primele veacuri creștine.

Obiceiuri tradiționale de noaptea Sfântului Andrei

        În această noapte după cum am menționat mai sus barierele energetice dintre numeroasele lumi se intersectează încă o dată. Astfel numeroase ființe atât de lumină cât și de întuneric pot călătorii libere prin diferitele tărâmuri.

        Originea acestor obiceiuri și ritualuri au legătură cu celebrarea unei importante divinități dacice care se putea preschimba în lup. Însă cum totul este dual acest animal poate oferi atât recompense cât și pagube  însemnate. Poporul român însă asociază această sărbătoare și cu o perioadă mai neagră : perioada lupilor când strigoii, vârcolacii și moroii pot umbla mai ușor printre cei vii.

        Data de 30 noiembrie reprezintă și ultima zi de toamnă din an, iar multitudinea de superstiții și obiceiuri marchează începutul iernii, încetinirea ciclului naturii, și, implicit, momentul în care hotarul dintre viață și moarte este extrem de fragil. Aceasta ar putea fi o altă explicație a faptului că românii consideră noaptea de Sfântul Andrei momentul în care lumea celor vii se întrepătrunde cu cea a spiritelor.

        În noaptea de 29/30 noiembrie se crede că își fac apariția strigoii și moroii, duhuri rele, iar oamenii apelează la puterile magice ale usturoiului pentru a fi protejați. Ușile, ferestrele, grajdurile sunt unse cu usturoi, oamenii mănâncă usturoi sau chiar se ung pe corp cu el pentru a nu fi atacați de aceste creaturi nefaste. Aceste obiceiuri sunt menite a asigura protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor. Se crede ca în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”. Maleficul se îmbină cu beneficul, dar binele învinge din nou.

        Un alt obicei este acela al prevestirilor meteo. Se spune că dacă este cer senin și lună plină, iarna va fi blândă, dar dacă cerul este întunecat, atunci se prevestește o iarnă grea.

        O practică comună cu prilejul sărătoarei este de a face curățenie în toată casa pentru ca apoi să luăm 12 căței de usturoi pe care îi tăiem pe jumătate și apoi îi crestăm în interior simbolul Sfintei Cruci. Cu această parte începem să ungem fiecare toc de ușă sau de fereastră din casa noastră pentru a ne apăra atât de ființe întunecate dar și de energia de joasă vibrație. Este recomandat să și mâncăm usturoi în această seară pentru a fii protejați și în timpul nopții. În unele regiuni se așează la fiecare fereastră câte o căpățână de usturoi cu un ac sau cui de fier sau oțel pentru a îndepărta până pe data de 21 Decembrie orice fel de energie negativă care s-ar îndrepta spre noi.

        În această seară se pot primi numeroase vise cu caracter premonitoriu mai ales dacă apare un lup care ne vorbește este bine să ascultăm ce are de spus deoarece sunt neprețuite sfaturile lui. Pentru a înlesni acest lucru putem să poziționăm pe noptiera noastră un Cluster de Cuarț sau un Filon de Cuarț pentru  a fi protejați în timpul nopții dar și pentru a înțelege mai bine aceste vise.

        În această seara fetele pot afla care este persoana cu care este bine să se căsătorească prin diverse metode:

–         Se merge la o biserica la Liturghie în ziua Sf. Andrei și se ia un fir de busuioc pe care îl pune sub pernă înainte de a ne odihni iar  persoana care va veni în vis este cel mai bun pentru noi.

–         Se pun 41 de boabe de grâu sub pernă în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Acestea trebuie să recite și un descântec înainte de a adormi: „Voi, 41 de fire de grâu,/ Eu voi adormi/ Şi voi hodini/ Dar eu mă rog lui Dumnezeu/ Să-mi trimită îngerul meu,/ Cel ce mi-e dat de Dumnezeu”.

       

        Mai sunt practicate încă și acum numeroase ritualuri prin care întoarcem persoana care ne-a părăsit cu ajutorul a trei cărbuni aprinși a unei ulcele, dar acest lucru poate avea o conotație negativă deoarece poate încălca ușor liberul arbitru al unui om și să atragem o cantitate uriașă de Karmă asupra noastră.

 

Ziua Sf. Sndrei poartă denumirea populară de “Ziua lupului”, serbându-se prin nelucru pentru ca lupii să nu atace vitele și oamenii. Femeile opresc muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu fac zgârieturi, nu dau de pomană și nu dau nimic de împrumut. Aceste gesturi au rolul de a limita acțiunea dăunătoare a lupilor în virtutea principiilor magiei simpatetice

• În această zi lupii se adună în haite de câte 12 și se vor despărți în ziua de Bobotează. Tot acum ei capătă darul de a-și îndoi gâtul, de aici credința că lupii “își văd coada”.
• Când lupii adunați în haite urlă se crede că ei se roagă Sf. Petru să le rânduiască prada. Lupii sunt câinii lui Sân-Petru cu care pornește în căutarea dracilor. Sf. Petru le ursește în fiecare noapte vitele pe care lupii trebuie să le mănânce.
• În această noapte lupoaicele fură cărbuni din gunoiul oamenilor ca să fete în noaptea de Sf. Gheorghe pui pe care nu îi poate găsi nimeni.
• Femeile fierb porumb sau grâu pe care le amestecă cu nuci și zahăr sau cu miere și le consumă după ce au împărțit și la vecini. Grâul se fierbe și se împarte ca să fie grâul plin de bob. În același scop se aruncau boabe de grâu pe coș.

        Sfântul Andrei este o sărbătoare frumoasă, complexă, peste care s-a suprapus marea ofertă a creștinismului. Românii serbează în funcție de obiceiurile locului și cum știu ei mai bine. Aceste ritualuri sunt păstrate cu precădere în mediul rural, doar anumite sate menținând tradițiile din moși strămoși. Odată cu globalizarea românii au dat obiceiurile din noaptea Sfântului Andrei pe cele ale catolicilor din noaptea de Halloween, 31 octombrie. În mediul urban au rămas petrecerile,  ziua onomastică fiind un bun prilej de bucurie.